Stau in aeroport in Tocumen, Panama care este hub-ul dintre cele doua Americi si Caraibe. Foarte bine organizat si internet gratis peste tot. Voiam sa scriu cate ceva despre ultima tara vizitata in aceasta calatorie din America Centrala si anume Honduras. Intrarea a fost destul de aventuroasa si a inceput din Esteli, Nicaragua unde petrecusem noaptea. Absolut toti oamenii care ii intalnisem in aceasta calatorie ma avertizasera de pericolele care pandesc la tot pasul in Honduras. Unul din motivele pentru care am taiat masiv din timpul alocat acestei tari a fost si acesta, insa mai mult au contat frumusetea si experientele avute in Panama, Costa Rica si Nicaragua. Din nordul statului Nicaragua, din Esteli exista doua rute de a intra in Honduras, eu stiam de cea care trece prin Ocotal dar cum in terminalul de bus mi s-a sugerat ca ar manca mai putin timp, am ales sa merg prin Somote. De acolo am luat spre granita un taxi colectivo, care este impartit de mai multi calatori si are un pret prestabilit. In asta am incaput 6 oameni plus soferul iar in spate am stat cu doi fermieri locali (tipul ala care il vezi in filme cu cizme inalte de piele si sombrero mare de paie), din tinuta nu trebuia sa lipseasca calul si maceta, insa cei doi nu le aveau cu ei, ca doar se intorceau de la oras si purtau straiele bune de mers la biserica! Cu ultimii cordoba care ii mai aveam, putin peste 2 dolari, am mancat copios ultima data "gallo pinto" cu bistec; inainte de a parasi iubita Nicaragua.
La iesire am platit 3 dolari americani dupa care urma sa intru in Honduras. Ghici ce, la granita vamesul imi spune ca nu pot intra in Honduras ca am nevoie de viza. Stiam foarte bine ca nu e nevoie inainte de a pleca, insa ei imi aratara niste hartii stampilate (probabil tot de ei) in care se evidentia un ordin in care se declara ca cetatenii statului Roman au nevoie de viza. Foarte inteligent, imi ofera optiunea de a merge la consulatul Honduras din Chinandega, Nicaragua pentru a obtine viza. Stiind ca numai ca sa intri in Nicaragua e nevoie de plata unei taxe de 13 dolari si faptul ca nu aveam cum sa evit Hondurasul nu aveam de gand sa iau in considerare aceasta optiune. Dupa tot felul de negocieri mi-au oferit optiunea de a plati taxa de viza (30 dolari) plus 30 pentru "ajutorul" oferit in total 60USD. In toata chestia asta am facut doua mari greseli, am aratat cati bani mai aveam, erau 40 dolari si ceva in jurul a 13 dolari in Lempire honduriene si am zis ca am zborul a doua zi din Tegucigalpa si ca nu am cum sa merg inapoi in Nicaragua. Cu ajutorul celor doua informatii ei au putut sa ma lucreze mai eficient pulsand pe presiunea timpului si mizand pe suma care o detineam.
Nu imi pot ierta asta, mai ales pentru ca aveam experienta trecerilor precedente si a unei experiente similare cu politia de frontiera ucraineana in 2010.
In fine, ideea e ca am reusit sa intru in Honduras doar dupa ce am dat banii, facand exceptie de 40 Lempiras aka. 2 USD. Apropiindu-se ora de inchidere a granitei si avand convingerea clara ca in urmatorul oras - San Marcos de Colon - aveam sa gasesc un bancomat care sa ma salveze am acceptat sa intru si sa iau ultimul minibus. (aici la fel am mari dubii ca era intradevar ultimul, dar nu ma pot pronunta cu date reale).
Nu am nicio poza de aici din motive lesne de inteles, ideea era ca intradevar existau 2 banci dar niciun bancomat, cu atat mai putin sa schimbe Euro sa Ron (loool). Avand aceste date nu aveam cum sa continui drumul spre un oras mai mare decat prin mijloace de calatorie gratis si anume autostopul. Intradevar, dupa ceva timp de asteptare gasesc un mini camion care mergea spre Choluteca/San Lorenzo. Soferul impreuna cu cei doi angajati ai sai, amandoi minori, vindeau zahar si alte bunuri, comerciantilor din sudul tarii, facand drumul asta in fiecare zi.
Din vorba in vorba.. foarte multe de altfel mi s-a reamintit cat de periculos e Hondurasul si cum e de ridicata criminalitatea in mai toate orasele mari. Tipul asta zicea ca ar fi bine daca m-as da american ca in cazul unui asalt, ladronilor le-ar fi mai mare frica sa se ia de un american stiind ca statul american are grija de cetatenii sai si sunt sanse mari sa fie identificati si trasi la raspundere. Scriind articolul asta, pe http://travel.state.gov, am gasit urmatoarele afirmatii care aveau sa imi ridice semne de intrebare.
"Crime is widespread in Honduras and requires a high degree of caution by U.S. visitors and residents alike. U.S. citizens have been the victims of a wide range of crimes, including murder, kidnapping, rape, assault, and property crimes. Widespread poverty and unemployment, along with significant street gang and drug trafficking activity, have contributed to the extremely high crime rate. In January 2012, the Peace Corps suspended its program in Honduras in order to review the safety and security of its volunteers.
According to the United Nations Office on Drugs and Crime 2011 Global Study on Homicide, Honduras has the highest per capita homicide rate in the world, with 86 homicides for every 100,000 inhabitants. Although crime and violent crime occur in all parts of Honduras, the north coast and central portions of the country have historically had the country’s highest crime rates. Copan, Roatan/Bay Islands, and other tourist destinations have lower crime rates than other parts of the country.
Since 1995, 115 U.S. citizens were reported murdered in Honduras; of these, just 32 cases have been resolved. Three U.S. citizens were reported murdered in Honduras between January and September 2013."Am descoperit de altfel ca intradevar in ultimii 2 ani, Honduras si San Pedro de Sula au fost votate drept cele mai periculoase locuri de pe planeta.
Mare noroc cu tipul asta William care m-a invitat sa dorm la el pe hamac. Am avut parte si de cina si de siguranta intre cei 4 pereti ai casei sale. Locuia tot in intr-o casa simpla de tara cu toaleta afara. Drept rasplata si in semn de prietenie aveam sa ii ofer un hanorac care il carasem timp de o luna cu mine. Pe scurt, am ajuns dimineata devreme in San Lorenzo am dat un tur rapid, din masina evident, si am luat autobuzul spre Tegucigalpa.
Pe drum am dat de 3 filtre de politie in mai putin de 140 de kilometri, de fiecare data analizandu-ma suspicios. Nu aveam de gand sa mai dau niciun ban, orice ar fi insinuat ei! Este foarte comun in Honduras sa ai toate autovehiculele oprite in puncte de control pentru perchezitie si controale de rutina. Anumite puncte sunt de armata si se spune ca astea ar fi mai de incredere ca nu ar avea legatura cu criminalitatea. In Tegucigalpa am gasit relativ usor locatia unde ar fi trebuit sa ma intalnesc cu Cynthia, gazda mea, ajutat fiind de ceva localnici omenosi. In cele 3 zile petrecute acolo, nu am petrecut prea mult timp mergand cum fac de obicei, insa am avut ocazia sa imi fac o idee despre viata din capitala si imprejurimile ei (Valle de Angeles, Santa Lucia). Cele doua fiind statiuni de munti deosebit de frumoase cu un artizanat propriu special.
In Tegucigalpa toate magazinele, barurile sau locarurile aveau la intrare o persoana angajata sa pazeasca. Nu toti erau angajati ai unor firme de securitate insa mai toti aveau arme destul de impunatoare, care tineau la distanta orice fel de intentie dubioasa. Este recomandat sa fii tot timpul in alerta cand mergi prin centru si sa fii sigur ca nu te urmareste nimeni. Din ce am vorbit cu oamenii pe acolo exista sanse mari sa se comita asalturi odata cu lasatul serii. Curvele, travestitii si cei denumiti "Ladrones" fiind printre cei mai periculosi. Nu obisnuiesc sa postez povestiri dar va asigur ca am auzit niste intamplari incredibile.
Intr-un bar iconic din centrul Tegucigalpei am avut ocazia sa incerc un mix de bauturi care se numeste Calambres, daca nu ma insel doar acolo se prepara si e un mix de bauturi tari. Cei doi de mai sus servesc din aceasta potiune care se aduce in borcan impreuna cu bocas - renumitele tapas din Spania. Pe seara am incercat si alte bauturi de triburi indiene anume Juscaran si Giffiti facut cu un mix de ierburi mai ceva ca Jageru' din Europa. Aici mai treceau din cand in cand anumiti negustori care vindeau printre altele si oua de broasca testoasa, si alte alea. In periplul barurilor am mai baut un shot de "Licor de nance" si berile locale Salva Vida, Port Royal si Imperial. De mancare mentionez alta data, dar Cena tipica sau Baleadas nu trebuie ratate.
Consider ca Hondurasul trebuie explorat daca ar avea conditii de siguranta mai ridicate. Sunt si zone in nord, in Marea Caraibe unde se face cel mai ieftin scuba diving din lume in bariera de recif care o imparte cu Belize si unde exista turism si criminalitatea este mai scazuta. Slava Domnului, datorita masurilor de precautie, exagerate cateodata, nu am avut nicio patanie cu delicventa de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu