Una dintre cele mai tari experiente de pana acum si as putea spune "highlightul" ultimei calatorii a fost incursiunea in cea mai mare favela din lume: Rocinha din Rio de Janeiro. Blogul asta a trebuit sa astepte 2 ani ca ceva cu adevarat impresionant sa ma miste sa scriu un articol. Am avut privilegiul sa vad favela pe timp de zi dar mai ales pe noapte.
De aici a inceput totul, dupa ce am avut o zi full in oras, ca toate de altfel, urma sa luam cele 1h si 40 de minute autobuzul la intoarcere spre casa, la un moment dat trecem cu autobuzul prin fata favelei unde zaresc un teren de baschet la care jucau ceva tineri autohtoni. Imediat mi-a trecut prin cap ideea de a ramane insa gazda noastra si Oana nici nu doreau sa auda de asta. Cu un entuziasm similar, Pablo, prietenul nostru argentinian se uita la mine si spune "Mergem?" cu un mic imbold coboram din autobuz si incepem aventura noastra in Rocinha.
Am luat repede un bat de carne coalho si ne-am indreptat spre teren. Foarte inimosi de altfel, baietii din zona ne-au invitat inautru (terenul fiind intr-o cusca de plasa). Fiind singura disponibila am luat o fata in echipa, Carolina. Trebuie sa fi fost o imagine grozava echipa noastra: eu in sandale, cu singurii 2 albi pe o raza de 1 km si o fata in echipa. In fine, am jucat dar eram cam desculti, de data asta si la propriu si la figurat pentru ca alunecand am decis sa ma descalt de sandale si sa joc in picioarele goale. Ne-am tinut destul de bine de ei probabil si pentru ca nu ne luasera deloc in serios. Am jucat noi cat am jucat dupa care, prietena noastra Carolina ne intreaba daca nu vrem sa vedem orasul din varful favelei. Cum putea refuza o astfel de propunere?! Entuziasti dar totusi precauti (eu cu Pablo eram singurii care stiam engleza deci asta era metoda sigura de a comunica fara sa fim intelesi) ne indreptam spre locul de unde luai mototaxiul pentru varful Rociniei. Fiind o singura strada mai mare pe care puteau circula si masini era singura modalitate de a urca si cea mai convenabila cu moto-taxi. Pentru 2.5 Reali (1Eur) mergeai in spatele unui motociclist pana unde doreai si pana unde puteai de altfel (pentru ca motocicletele mergeau pe strazile in care incapeau), restul fiind un labirint foarte ingust de alei.
Ajunsi la capatul strazii am coborat urmand sa intram in labirintul de alei. Majoritatea fiind atat de inguste incat doua persoane nu ar fi putut trece fara sa se fereasca una de alta. Odata intrat in labirint, nu am mai folosit aparatul foto atat de mult, din motive lesne de inteles. Paseam rapid dar cu fascinatie pe alei si totul mi se parea extraordinar, oriunde te uitai, stanga, dreapta, sus, jos vedeai beton, dale sau ziduri de caramida incropite rapid de locatarii aciuati ilegal cu decenii in urma. Nu cu mult dupa ce am intrat pe prima alee, dam de un grup de 4 politisti cu echipament tip interventie care faceau patrula de seara. A fost un adevarat reality check cand am vazut ca in grup de cate 2 (unul cu pusca automata altul cu pistol) la fiecare intersectie de alei securizau zona indreptand armele spre tinta. Toate astea erau deja prea greu de digerat inca de la inceputul aventurii asa ca am decis sa ne indepartam de ei, o alta ipoteza fiind frica ca vom putea fi prinsi in mijlocul unei rafale de foc. Eu unul incepusem sa devin stresat, dar colegii mei de expeditie asigurandu-ma ca in America de Sud asa ceva este la ordinea zilei. Ajungem cumva si la casa Carolinei, unde l-am gasit pe fratele mai mic si o alta matusa. Nu putem sta prea mult deoarece mirosul de igrasie si umezeala apasa greu asupra simturilor mele olfactive.
O casa modesta, as putea spune ca la tara cum am vazut in multe alte locuri din Romania. Numai ca aici era in poate unul din cele mai extravagante locuri din lume (Rio de Janeiro). De altfel toate casele sau locuintele de acolo aveau caini sau alte animalute care ajutau la decorul fantastic al zonei. Caini, oi, pisici, capre, sobolani traiau in armonie cu cele 200.000 de oameni din Rocinha. Combinatia de zgomote, muzica si miros ofereau mai multa autenticitate acestui loc.
Mergem la primul mirador, de unde vedem un Rio mai mult decat decent, toate obiectivele de maxim interes turistic se vedeau de aici mai bine decat in oricare alt loc din oras iar oamenii astia le aveau pe gratis chiar din fata casei. Mergem apoi catre o margine a favelei urcand si coborand trepte stradute si alei. Acolo gasim un rezervor mare de apa care deservea partii de NE a favelei. Incercam sa ne urcam pana sus pe el insa la jumatate renuntam deoarece descoperim ca treptele de metal erau roase de acid si erau impracticabile. Oricum de la jumatate se vedea aceeasi imagine de vis a orasului si o imagine si mai nemaipomenita a favelei care arata ca un pom de craciun incarcat cu zeci de instalatii.
Dupa cautam un barulet unde sa ne stingem setea. Gasim unul mai "safe" patronat de un batranel si nevasta lui. Nu stiu exact cat timp am petrecut acolo insa pot spune ca mi-am dezvoltat capacitatea de a comunica in portugheza nemaipomenit, vorbind cu toate persoanele de acolo. Am aflat cum au venit acum 40 de ani din nordul Braziliei in cautarea unei vieti mai bune, cum au carat si construit de unii singuri casele in care locuiesc si acum, cum arata inainte locul acela si care era proportia oamenilor din favele si ce se inampla cand ploua in Rocinha (e un sistem de canalizare improvizat si toata mizeria se duce pe plaja!!!) care plaja ? Sao Corado ii zice, poate nu va zice nimic dar urmatoarele Leblon sau Ipanema sigur va zgarie ceva cunoscut. Cum se branseaza ilegal la electricitate si cum din cand in cand mai moare cate un localnic. Profitand de ospitalitatea braziliana am incercat cateva feluri de cachaca pe langa berile comandate. Dupa ne-am indreptat spre un nou mirador. Acolo am vazut indianul care se odihnea ( Formatiunea de roci dand impresia ca este cu adevarat un indian care sta culcat pe spate). Nici nu stiu daca mai este cineva in afara de localnici care sa stie asta, probabil ca nimeni nu intra acolo, deoarece am cautat poze pe internet si nu am gasit nicaieri referire la acesta.
In drumul nostru spre aceasta ultima locatie am ajuns in una din cele mai salbatice zone din favela. Dalele de beton erau inexistente sau inlocuite cu cate o cada sau chiuveta intoarsa. Sobolanii erau mari cat pisicile si unu era cat pe aci sa treaca peste picioarele mele. Ajunsi pe deal am dat si de o vaca, experienta deosebit de ciudata incat nu am reusit sa ne explicam cum a ajuns ditamai animalul in varful favelei.
Ultima oprire a fost intr-un bar/loc dubios la marginea favelei. De data aceasta casa era facuta din lemn si in drum spre ea la intrare erau puse lumanarele. A inceput sa fie si mai dubios cand Carolina ne-a spus expres sa nu facem vreo poza acolo, cu toate ca pana atunci nu abuzasem de aparat. Deschizand usa, vedem ca inauntru e organizat intr-o combinatie de sufragerie si bar cu multi copii stand pe covor in fata televizorului. Iese un tip solid cu dread-uri care aprinde un joint. Curios, tigara trece pe la ceva copii si se invarte in cerc. Foarte de treaba, omu ne explica cum vrea el sa isi faca casa acolo si cum a pus mana pe terenul ala. La un moment dat doreste sa ii spuna ceva Carolinei si se fereste sa fie auzit de noi. Deja nivelul de panica ajunse destul de ridicat si hotaram sa plecam, numai ca nu stiam unde suntem. Din fericire, tipa se dovedeste a fi de incredere si ne duce la aleea principala de unde putem lua mototaxiul pentru intoarcerea la baza favelei. Drumul asta de 3-4 minute ni s-a parut cel mai lung poate din viata.
Pana sa ajungem la baza finala si "la civilizatie" ne oprim pentru un Acai si un Xburger pentru a digera informatia primita in ultimele 4 ore de favela braziliana. In sfarsit aproape de 3.30 ne intoarcem cu un autobuz de noapte catre gazda noastra din cartierul Pecincha. Nu stiu cum era acum 2 ani cand politistii nu intrasera in Rocinha dar acum de cand cu Jocurile Olimpice situatia se vrea oarecum sub control, cu toate ca din cele 600 de favele ale orasului Rio, momentan, nici macar jumatate nu sunt ocupate de politie.
ps: Printe altele am mai vazut acolo baruri si discoteci, politisti si o minitancheta, pusti si pistoale (tot de la politisti slava domnului).
De aici a inceput totul, dupa ce am avut o zi full in oras, ca toate de altfel, urma sa luam cele 1h si 40 de minute autobuzul la intoarcere spre casa, la un moment dat trecem cu autobuzul prin fata favelei unde zaresc un teren de baschet la care jucau ceva tineri autohtoni. Imediat mi-a trecut prin cap ideea de a ramane insa gazda noastra si Oana nici nu doreau sa auda de asta. Cu un entuziasm similar, Pablo, prietenul nostru argentinian se uita la mine si spune "Mergem?" cu un mic imbold coboram din autobuz si incepem aventura noastra in Rocinha.
Am luat repede un bat de carne coalho si ne-am indreptat spre teren. Foarte inimosi de altfel, baietii din zona ne-au invitat inautru (terenul fiind intr-o cusca de plasa). Fiind singura disponibila am luat o fata in echipa, Carolina. Trebuie sa fi fost o imagine grozava echipa noastra: eu in sandale, cu singurii 2 albi pe o raza de 1 km si o fata in echipa. In fine, am jucat dar eram cam desculti, de data asta si la propriu si la figurat pentru ca alunecand am decis sa ma descalt de sandale si sa joc in picioarele goale. Ne-am tinut destul de bine de ei probabil si pentru ca nu ne luasera deloc in serios. Am jucat noi cat am jucat dupa care, prietena noastra Carolina ne intreaba daca nu vrem sa vedem orasul din varful favelei. Cum putea refuza o astfel de propunere?! Entuziasti dar totusi precauti (eu cu Pablo eram singurii care stiam engleza deci asta era metoda sigura de a comunica fara sa fim intelesi) ne indreptam spre locul de unde luai mototaxiul pentru varful Rociniei. Fiind o singura strada mai mare pe care puteau circula si masini era singura modalitate de a urca si cea mai convenabila cu moto-taxi. Pentru 2.5 Reali (1Eur) mergeai in spatele unui motociclist pana unde doreai si pana unde puteai de altfel (pentru ca motocicletele mergeau pe strazile in care incapeau), restul fiind un labirint foarte ingust de alei.
Ajunsi la capatul strazii am coborat urmand sa intram in labirintul de alei. Majoritatea fiind atat de inguste incat doua persoane nu ar fi putut trece fara sa se fereasca una de alta. Odata intrat in labirint, nu am mai folosit aparatul foto atat de mult, din motive lesne de inteles. Paseam rapid dar cu fascinatie pe alei si totul mi se parea extraordinar, oriunde te uitai, stanga, dreapta, sus, jos vedeai beton, dale sau ziduri de caramida incropite rapid de locatarii aciuati ilegal cu decenii in urma. Nu cu mult dupa ce am intrat pe prima alee, dam de un grup de 4 politisti cu echipament tip interventie care faceau patrula de seara. A fost un adevarat reality check cand am vazut ca in grup de cate 2 (unul cu pusca automata altul cu pistol) la fiecare intersectie de alei securizau zona indreptand armele spre tinta. Toate astea erau deja prea greu de digerat inca de la inceputul aventurii asa ca am decis sa ne indepartam de ei, o alta ipoteza fiind frica ca vom putea fi prinsi in mijlocul unei rafale de foc. Eu unul incepusem sa devin stresat, dar colegii mei de expeditie asigurandu-ma ca in America de Sud asa ceva este la ordinea zilei. Ajungem cumva si la casa Carolinei, unde l-am gasit pe fratele mai mic si o alta matusa. Nu putem sta prea mult deoarece mirosul de igrasie si umezeala apasa greu asupra simturilor mele olfactive.
O casa modesta, as putea spune ca la tara cum am vazut in multe alte locuri din Romania. Numai ca aici era in poate unul din cele mai extravagante locuri din lume (Rio de Janeiro). De altfel toate casele sau locuintele de acolo aveau caini sau alte animalute care ajutau la decorul fantastic al zonei. Caini, oi, pisici, capre, sobolani traiau in armonie cu cele 200.000 de oameni din Rocinha. Combinatia de zgomote, muzica si miros ofereau mai multa autenticitate acestui loc.
Mergem la primul mirador, de unde vedem un Rio mai mult decat decent, toate obiectivele de maxim interes turistic se vedeau de aici mai bine decat in oricare alt loc din oras iar oamenii astia le aveau pe gratis chiar din fata casei. Mergem apoi catre o margine a favelei urcand si coborand trepte stradute si alei. Acolo gasim un rezervor mare de apa care deservea partii de NE a favelei. Incercam sa ne urcam pana sus pe el insa la jumatate renuntam deoarece descoperim ca treptele de metal erau roase de acid si erau impracticabile. Oricum de la jumatate se vedea aceeasi imagine de vis a orasului si o imagine si mai nemaipomenita a favelei care arata ca un pom de craciun incarcat cu zeci de instalatii.
Dupa cautam un barulet unde sa ne stingem setea. Gasim unul mai "safe" patronat de un batranel si nevasta lui. Nu stiu exact cat timp am petrecut acolo insa pot spune ca mi-am dezvoltat capacitatea de a comunica in portugheza nemaipomenit, vorbind cu toate persoanele de acolo. Am aflat cum au venit acum 40 de ani din nordul Braziliei in cautarea unei vieti mai bune, cum au carat si construit de unii singuri casele in care locuiesc si acum, cum arata inainte locul acela si care era proportia oamenilor din favele si ce se inampla cand ploua in Rocinha (e un sistem de canalizare improvizat si toata mizeria se duce pe plaja!!!) care plaja ? Sao Corado ii zice, poate nu va zice nimic dar urmatoarele Leblon sau Ipanema sigur va zgarie ceva cunoscut. Cum se branseaza ilegal la electricitate si cum din cand in cand mai moare cate un localnic. Profitand de ospitalitatea braziliana am incercat cateva feluri de cachaca pe langa berile comandate. Dupa ne-am indreptat spre un nou mirador. Acolo am vazut indianul care se odihnea ( Formatiunea de roci dand impresia ca este cu adevarat un indian care sta culcat pe spate). Nici nu stiu daca mai este cineva in afara de localnici care sa stie asta, probabil ca nimeni nu intra acolo, deoarece am cautat poze pe internet si nu am gasit nicaieri referire la acesta.
In drumul nostru spre aceasta ultima locatie am ajuns in una din cele mai salbatice zone din favela. Dalele de beton erau inexistente sau inlocuite cu cate o cada sau chiuveta intoarsa. Sobolanii erau mari cat pisicile si unu era cat pe aci sa treaca peste picioarele mele. Ajunsi pe deal am dat si de o vaca, experienta deosebit de ciudata incat nu am reusit sa ne explicam cum a ajuns ditamai animalul in varful favelei.
Ultima oprire a fost intr-un bar/loc dubios la marginea favelei. De data aceasta casa era facuta din lemn si in drum spre ea la intrare erau puse lumanarele. A inceput sa fie si mai dubios cand Carolina ne-a spus expres sa nu facem vreo poza acolo, cu toate ca pana atunci nu abuzasem de aparat. Deschizand usa, vedem ca inauntru e organizat intr-o combinatie de sufragerie si bar cu multi copii stand pe covor in fata televizorului. Iese un tip solid cu dread-uri care aprinde un joint. Curios, tigara trece pe la ceva copii si se invarte in cerc. Foarte de treaba, omu ne explica cum vrea el sa isi faca casa acolo si cum a pus mana pe terenul ala. La un moment dat doreste sa ii spuna ceva Carolinei si se fereste sa fie auzit de noi. Deja nivelul de panica ajunse destul de ridicat si hotaram sa plecam, numai ca nu stiam unde suntem. Din fericire, tipa se dovedeste a fi de incredere si ne duce la aleea principala de unde putem lua mototaxiul pentru intoarcerea la baza favelei. Drumul asta de 3-4 minute ni s-a parut cel mai lung poate din viata.
Pana sa ajungem la baza finala si "la civilizatie" ne oprim pentru un Acai si un Xburger pentru a digera informatia primita in ultimele 4 ore de favela braziliana. In sfarsit aproape de 3.30 ne intoarcem cu un autobuz de noapte catre gazda noastra din cartierul Pecincha. Nu stiu cum era acum 2 ani cand politistii nu intrasera in Rocinha dar acum de cand cu Jocurile Olimpice situatia se vrea oarecum sub control, cu toate ca din cele 600 de favele ale orasului Rio, momentan, nici macar jumatate nu sunt ocupate de politie.
ps: Printe altele am mai vazut acolo baruri si discoteci, politisti si o minitancheta, pusti si pistoale (tot de la politisti slava domnului).
