joi, 21 noiembrie 2013

Nicaragua, Rivas si trecerea granitei

Incep aceasta postare stand aici in Hostelul din Granada, Nicaragua dupa ce am iesit si am avut parte de ceva gustari locale, asa ca daca gresesc ceva, iertat sa imi fie ! Totul a inceput de la plecarea mea din Puntarenas, Costa Rica. Aveam de gand sa plec la opt sa ajung pana in pranz la granita, nu a fost sa fie asa. Pe la ora 14.00 am ajuns intr'un final acolo dupa ce am schimbat autobuzul din El Roble in ¨La Cruce de Barranca¨ si apoi la indemnul unor localnici, ultima data in Liberia. 

                                                          nu e usor sa intri in pielea localnicilor

De data asta granita dintre cele doua tari traversate avea sa fie si mai ¨salbatica¨ decat precedenta dintre Panama si Costa Rica. Imediat cum intri si iti iei stampila de la cei din Costa Rica pentru iesire intri intr-o zona a nimanui in care isi fac veacul toti schimbatorii de valuta, te amentinta ca in Nicaragua nu ai ce sa faci cu dolari sau Coloni si ca ar fi bine sa ii schimbi, sincer nu face mare diferenta intre schimbul oficial si cel practicat de ei fiind infirm, de la 25 la 25.40 per dolar la banca. Alta chestie, inainte de granita, avea sa intre in autobuz o domnisoara care se ofera sa iti completeze foile de intrare si iesire din tara, in schimbul unui bacsis, serviciile ei sunt optionale.

                                            primul punct de control al pasaportului in Nicaragua


                                                   trecerea frontierei inainte de gardul spre Nicaragua


Anumite date logistice trebuie mentionate pentru cei care vor sa faca in viitorul apropiat aceasta calatorie. Mentionez apropiat pentru ca aici in America Centrala totul este relativ si se schimba repede, iar ghidurile de calatorie editate cu mai mult de 3 ani inainte nu mai sunt de actualitate si nu mai cuprind informatii relevante cu privire la preturi sau locatii.Trebuie ca si strain sa platesti o taxa de mediu de 1 dolar pentru ca intri in Nicaragua, dupa care la oficiul de verificare trebuie inmanati impreuna cu pasaportul alti 12 dolari pentru a avea accesul in acest tinut. Imi aduc aminte cum la fiecare granita, vamesii cauta mai mult decat in mod normal in calculator cand vad ca am pasaport de Romania, probabil nu sunt siguri daca este nevoie de viza sau nu pentru a intra.. Trecerea se face destul de usor fara verificari sau controlari de bagaj (pentru cei ce au ¨incarcatura¨ suspecta).

                                                Colectiv-ul care m-a dus din Peñas Blancas in Rivas

Ajuns in Rivas, nu am ezitat sa nu ajung pana pe plaja lacului Cocibolca unde se poate vedea insula Ometepe cu cei doi vulcani ai sai, Conception si Madera. O placere deosebita a fost sa fiu introdus specialitatilor ¨Nica¨ cu o ¨fritanga¨ chiar in fata vulanului, asa da introducere! Animalul asta de munte, care continea soric de porc, pui, branza fripta, costita de porc, platanos prajite si salata de varza cu morcov costa 4 dolari si era destinat unei singure persoane, cum nu a existat pana acum portie care sa ma dovedeasca, am reusit sa ii fac fata si asteia.



Voi pune cateva poze cu Rivas sa va faceti o idee despre ce e pe acolo, despre insula Ometepe si Vulcanul Conception voi face daca se poate o postare separata, necesita mult prea multe vorbe!


Aici trebuie sa scriu ceva; cand citeam  in putinul timp care il am pe transport, ghidurile descarcate de pe torente despre Nicaragua.., se spunea ca biserica din Rivas este una dintre cele mai vechi din America Centrala si ca este acompaniata de chiciosul parc. Imediat cum l-am vazut, mi-a venit in minte descrierea asta. Aveam sa aflu mai pe urma ca toate sunt in acelasi ton. Cel mai dificil a fost poate atunci, cand a trebuit sa explic semnificatia cuvantului ¨chici¨ gazdei mele care considera normal locul. 
Rivas este poate al doilea sau al treilea oras din Nicaragua cu cei 50000 mii locuitori ai sai, dar nu este recunoscut ca fiind un oras turistic ci mai degraba un punct de plecare pentru insula Ometepe si mult mai cunoscutul San Juan del Sur.

                                 Cred ca asa arata in Cuba.. apropos, se spune ca in Nicaragua gasesti
                                              mai multe lucruri legate de El Che decat in Cuba


                                                                             piata din Rivas


                                                       papaya imensi alaturi de alte fructe exotice


                                                                        asteptand plecarea


                                    promovand un magazin de haine si incaltaminte second hand




O sa mai bag cate ceva despre ultima zi petrecuta in regiunea Rivas, care a fost destul de dubioasa, cam ca majoritatea din calatoriile mele. Cum nu am mai reusit sa plec catre Vulcanul Mombacho, am decis sa merg la plaja pentru a ma bucura inca o data de privelistea oferita de Conception. Am oprit si am stat la o terasa cu un tip cubanez care avea cetatenie americana. Mi-a spus cu bucurie ca este blocat in Nicaragua dar ca a gasit un loc in care plateste 16 dolari chiria pe luna si ca se descurca pescuind. La o vorba de Rom si bere Toña am povestit si aflat multe, poate prea multe.. din motive de siguranta prefer sa nu le postez aici. Era acompaniat de un mos enervant de beat care conducea o bicicleta cu volan!

                                                      bicicleta cu volan, care am condus-o si eu



                                                              tineri, jucand fotbal pe plaja


                                                                     facand rondul


   
Ca si cand nu ar fi fost de ajuns cele aflate in timpul zilei, la intoarcere am cumparat un taco de la o localnica. Vorbind, m-au invitat sa impart drumul spre casa cu o caleasca asemanatoare celei de mai sus. Mama si cele doua fiice nedorind sa creada ca, calatoresc singur, mi-au transmis sa am grija aici. Crezand ca este o alta doza de ¨overcare¨ aveam sa aflu ca fiul, respectiv fratele celor 2 fete, fusese omorat in Rivas pe strada acum 5 luni, de catre unii care chipurile l-ar fi confundat cu cineva. Asta a fost o alta reamintire a faptului ca anumite prejudecati se bazeaza pe realitate. In schimb ca in oricare alt loc din lume, daca iti vezi de treaba si stii pe unde sa umbli, este la fel de sigur precum cumpararea unui hamburger in Centru Vechi.


                                                 Insula Ometepe (Conception stanga - Madera dreapta)


vineri, 15 noiembrie 2013

Ziua Nationala a statului Panama, in Penonome


Am avut ocazia sa fiu in Panama cu ocazia celebrarii zilei Nationale. Am prins cam toata perioada de festivitati care includeau ziua independentei, ziua steagului, ziua separarii de Columbia. Stiam dinainte de la localnici ca vor fi anumite festivitati, ceva gen parade de care avem si noi dar nu ma asteptam la ce aveam sa vad. Poate cea mai mare festivitate se desfasura in orasul Colon din nord, dar din motive greu de inteles pentru mine, persoana cu care eram, a refuzat pur si simplu sa mergem din motive de siguranta, aveam sa aflu mai apoi ca acest Colon este unul dintre orasele cele mai periculoase din America Latina, impreuna cu Limon din Costa Rica acestea fac capul de afis al calatoriei de pana acum. Am trecut prin ele cu autobuzul insa nu am reusit sa imi dau seama de atmosfera. Oricum nu au nimic special iar daca puteti sa le evitati ar fi de preferat sa o faceti.
Pentru ca nu am reusit sa vad cea mai mare festivitate dar pentru ca imi doream foarte mult, am gasit inlocuitorul repede in orasul Penonome. Timp de 5 zile se tin parade simultan in mai toate orasele din Panama insa aici in Penonome este recunoscut pentru competitia care se desfasoara intre diversele categorii, fie ele scoli de muzica, scoli militare sau grupuri independente. Ceva asemanator Carnavalului Brazilian dar la o scara mult mai mica (am sa scriu cate ceva si despre asta cand voi avea ceva timp). Avea sa inceapa la ora 8AM si sa se termine la 1.30AM. Un adevarat maraton de muzica si dans. Aveau sa se perinde mai bine de 50 de grupuri pe strazile orasului intr-un tur ce dura dupa calculele mele cam 3 ore. La sfarsit multi dintre copii cadeau pur si simplu la pamant din cauza oboselii. Salvari si cadre medicale erau peste tot pentru a acorda primul ajutor in caz de nevoie. Personal, nu am inteles dedicatia si sacrificiul asta insa asta se pare ii acorda o importanta mai mare evenimentului. Am prins si o ploaie pe la mijlocul zilei, rafala destul de puternica care se poate observa din clipul care incerc sa il atasez. Acum sa nu va faceti impresia ca am stat toata ziua sa urmaresc toate bandele, insa cum era desfasurata in centru era practic imposibil sa nu dai peste ei. Intre timp gustam din bunatatile traditionale cu oamenii care i-am intalnit in Penonome. Cred ca e de prisos sa mai amintesc ca daca nu rupi ceva spaniola esti ca si pierdut in America Latina. Tot aici am intalnit o familie de pensionari americani care aveau doi papagali vorbitori, e prima oara cand am avut o conversatie cu un animal, ceva de genul, intrebari cu raspunsuri.. extraordinar! Noaptea am plecat spre David cu oprire in Santiago pentru excursia ce urma sa o fac in Nordul tarii. 









































Cahuita National Park, Limon, Costa Rica

                                                                 aleea de inceput a traseului

















                                                                             Tucan





                                                                             Raton


                                                                 Maimuta urlatoare






La Gruta, Isla Colon, Panama

Revin cu niste imagini cu natura, in Americi cred ca sunt cele mai interesante de departe. Sunt facute in Insula Colon,  Arhipelagul Bocas del Torro, Panama. Mentionez ca pestera nu e amenajata de niciun fel pentru turism si e indicat sa intri cu un ghid, cum eram singur mi'au oferit la intrare niste localnici niste explicatii cu privire la cele 7 tunele. Am lasat bicicleta afara si am intrat incaltat in sandale pentru ca in unele locuri trebuia sa trec prin apa pana peste brau. Revin si cu o descriere a pozelor, cand voi avea mai mult acces la internet.


                                                  cuib de lilieci la 1 m deasupra capului


                                                       caca de liliac, prin care trebuia sa treci



                                                                    alt locuitor al pesterii


                                                                         cuib de lilieci


                                         grota numarul doi, unde se spune ca locuieste un crocodil


                                                                 un caiman in baltile din afara


                                                                    lilieci printre stalactite


                                                                           alti lilieci..


nu stiu ce e asta..

miercuri, 13 noiembrie 2013

Vulcanul Poas si padurea din nori aka. Cloud Forest



Am pus titlul asta pentru ca pur si simplu nu stiam cum se numeste acest tip de padure in romana; poate ma ajuta cei care au terminat Geografia. Initial s-a dorit a fi o excursie catre vulcanul cu unul din cele mai mari cratere din lume vulcanul Poas din Costa Rica; mai exact al doilea. Este unul din vulcanii activi insa nu poti vedea lava ca pe mai celebrul Arenal (tot din Costa Rica). Atasez cateva imagini deoarece timpul care il acord internetului acum este destul de limitat. Consider ca sunt destul de edificatoare pentru atmosfera de acolo. Sa nu va lasati insa pacaliti de ceata si vremea care o vedeti in poze, la poalele muntelui e foarte cald si se face plaja. Pe de o parte sunt foarte multumit pentru ca am avut ocazia sa port blugii si cele 2 bluze,  care le car dupa mine si le suduiesc tot timpul pentru greutatea in plus a bagajului.






Imagine cu laguna albastra si in plan apropiat planta ¨umbrela saracului¨ sau poor mans umbrella numita asa      din motive lesne de inteles, are un diametru de pana la 1.80 - 2m si te poate apara de ploaie foarte bine


                                      Un grup de mexicani draguti care vor sa ma viziteze in Romania


                                                                       autoportret


                descriere detaliata a vulcanului             looooooooooool   (am o presimtire ca nici nu exista)


                                    peisaje impresionante, inspiratie pentru cartile cu vrajitori


                                                            cam greu de trecut pe aici


                                                                si ceva fauna..


                                               Asa ar trebui sa arate vulcanul intr-o zi senina