Istanbul, you are not alone !

Poate ca sunteti deja coplesiti de acest subiect, atunci cand m-am decis sa scriu aveam deja peretele retelei de socializare plin de vesti venite din Istanbul cu referire la conflictul dintre guvern si tinerii turci care isi protejeaza si mica farama de verdeata care o mai au. Uite ca a trecut uikendul si acum vad ca mai toata lumea posteaza poze si filmulete cu abuzurile politiei asupra manifestantilor. Este imposibil sa nu fi aflat de acest subiect cu toate ca se spune ca presa cenzureaza si este controlata. Cu toate astea in semn de recunostiinta pentru cei peste 50 de prieteni si cunostiinte din Turcia am spus sa scriu doua randuri.

Am intrebat cativa dintre cei care ii conosc si care locuiesc chiar in mijlocul actiunii sa imi pot face o idee putin mai clara inainte de a asterne vreun rand. Am intrebat doar 5 dar am avut surpriza de a nu fi toti pe aceeasi lungime de unda. Restul, majoritatea, care psotau linkuri pe facebook aveam sa banuiesc ce mi-ar putea spune.

                                   parcul cu pricina, care este printre putinele locuri verzi din oras

Ideea generala este ca "guvernul" a avut frumoasa initiativa de a darama un parc intreg din centrul orasului, chiar langa piata Taxim pentru a construi un banal mall. Ca in orice societate normala, tinerii au protestat importiva acestei initiative, dar mergand si ocupand parcul prin lectura, concerte, adunari. Cu un pic de exces de zel, politia a inceput sa ii atace cu gaze si tunuri de apa, astfel de la o manifestare pasnica a excaladat la ceea ce se vede acum pe net sau televizor (daca se da ceva, ca sincer nu ma uit). Dupa aceasta mutare tinerii turci au inegrit de furie si au inceput sa umple strazile marilor orase. Amicii mei spunand ca s-au saturat de de regimul autoritar care conduce Turcia de 13 ani incoace. Si ca totul se datoreaza guvernului si in special primului ministru Erdogan Recep Tayiip care mai nou i-a facut pe toti cei care beau alcoolici si a sugerat sa ii atarne de copaci in parc ca se pare ca sunt obisnuiti cu asa ceva. Ca sa va faceti o idee de acest personaj priviti urmatorul link: https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ok092KeNRLU

Ideea este ca politistii utilizeaza forta extrema in orice fel de situatii si sunt inflitrati printre grupurile de protestatari pentru a-i destabiliza si crea confuzie. O imagine foarte buna a fost prinsa de la balcon de amicul meu Yucel in care se vede clar ca unii din "protestatari" sunt mana in mana cu politaii.

Ce pot spune, din prisma unei persoane care a fost de 6 ori in Turcia si de vo 5 in Istanbul, este ca tineretul ne seamana foarte mult, poate chiar mai vestici in gandire decat noi, insa cateodata se intampla lucruri ciudate acolo: poate ca nu merge youtube-ul sau cateodata ai comentariile cenzurate.. Eu sper sa se rezolve problema si sa nu degenereze prea mult desi o astfel de zgaltanare ne-ar aduce cu picioarele pe pamant pe noi sau mai ales pe politicienii nostri. Sunt curios in Romania, cati ar fi iesit daca un parc ar fi fost distrus ?

Bienvenue a Charleroi !

Am ajuns si in Charleroi, de la inceput am fost avertizat ca nu ar trebui sa merg acolo si daca ar fi sa vad ceva mai bine merg la Bruxelles care e la 40 km distanta. Stiam ca a fost votat drept cel mai urat oras al Europei si de la prieteni auzisem ca nu e un loc tocmai prietenos, dar eram si sunt sigur ca la Bruxelles voi ajunge mai curand sau mai tarziu asa ca nu am ratat oportunitatea de a vedea micul Charleroi. Fiind uikend autobuzele circula cu o frecventa mai redusa iar cele care merg chiar in Charleroi city sunt chiar f. rare. Daca iesi din aeroport pe partea stanga este o statie de autobuz in care poti lua numarul A din ora in ora, cum vazusem ca pleca autobuzul chiar in fata mea.

In pustietatea aia (eram singurul pe peron) vine o minivan apartinand unui hotel, il intreb prietenos pe sofer care era un arab pe la douzeci si ceva de ani cum pot ajunge in oras si daca as putea merge pe jos pana acolo pentru a nu mai astepta o alta ora urmatorul autobuz. Stiam dinante de pe google maps ca aeroportul este in oras, insa tot sa ai vo 12km pana in centru. Norocul meu a fost ca s-a oferit sa ma duca pana la intrarea in zona 2 de unde practic nu aveam decat de coborat.

Mergand pe una din strazi, pustie de altfel dau pe partea mea a drumului de un magazinas Second Hand. Cu litere mari scria pe geam “Chez Aurica”, am zis ca sigur tre sa fie o romanca, ca nume mai romanesc nu se putea. Intru inauntru si dau de doi copii, dau eu sa ii intreb ceva de Aurica dar ei imi raspund in franceza, aud cum striga dupa mama dar tot in franceza. Din spate vine o femeie mai inchisa la culoare, mi-am spus din prima: asta e Aurica ! insa am continuat in franceza mea de balta sa o intreb unde e Bulevardul Joseph Triou. Vazand ca ma cam pierd in descrierea ei, ma intreaba ce limbi vorbesc, ce nationalitate sunt? Dupa ce i-am spus ca sunt Roman, s-a dat pe fata. Mi-a explicat totul clar de doua ori cu foarte mult calm. de fapt bulevardul se chema Joseph Tirou si era chiar intre centru si gara sud. Am aflat si eu ca era tiganca din Romania Caras Severin, plecata de 17 ani din tara si ca mai are putin si obtine cetatenia. Copii ei nu stiu Romana stiu doar Franceza si Tiganeste si ca a deschis de vo’ doua luni magazinul asta. I-am spus eu ca banuiam ca este cineva din Romania din moment ce se numea “Chez Aurica”. La plecare i-am urat succes cu magazinul si ea m-a indemnat sa am grija.

Mergand si apropiindu-ma de centru totul parea sa prinda contur, descrierile celor dinainte parca imi influentau oarecum judecata si orice arabel sau negru ce trecea pe langa mine aveam acum impresia ca are de gand sa ma abordeze intr-un mod dubios.

Gazda mea din Chaleroi - Dimitri Alaine, nu stia o boaba de engleza, insa avea un suflet mare. M-a primit in casa lui si m-a lasat sa imi printez biletul de Ryanair ce aveam sa il folosesc in ziua urmatoare. Nu am comunicat prea mult deoarece s-a dus repede la culcare pentru ca avea de alergat a doua zi un juma’ de maraton in Bruxelles. Era un pasionat de maratoane si filme din ce mi-am dat seama dupa medaliile pe care le avea si posterele cu filme semnate de cineasti care le avea pe pereti. Mi-am luat o bere cu 11% alcool si m-am uitat la finala CL. O chestie mi-a placut la el in casa, in toaleta avea peretii tapetati si ceva markere pentru oaspetii ce vor sa ii lase un mesaj dragut, cu markerul ce il aveam i-am transmis mesajele de mai jos. A doua zi mi-a lasat cheile si am avut timp pentru o tura de oras.

Am intalnit un tip intr-o saormerie care era din Agadir, i-am spus ca am fost si eu acolo si ca mi-a placut mult. A zis ca e si de ceva timp insa criza i-a afectat destul de tare, a zis ca arata mult mai bine in Maroc ca aici dar inca se mai poate castiga si mai sta, insa in comparatie, omul mergea in fiecare an acasa. I-am povestit putin de Taroudant, Safi, Oarzazate si toate orasele prin care am fost acolo si i-am urat sa ajunga la Mecca in curand.

 Orasul in sine mi-a adus aminte de cateva locuri: Atena (pentru imigranti si debandada),  suburbiile Yerevanului si de Ruse. Este foarte scump, arata dubios si e deprimant; asa ca un sfat pentru prieteni: daca primiti vo’ oferta de job in Charleroi, ganditi-va bine inainte de a face alegerea. Oricum sunt convins ca orice loc isi are farmeculul sau si e deosebit in felul sau. Am zeci sau chiar sute de exemple !

ps: Pare ca am scris doar lucruri rele despre oras, sa zicem ca am fost putin influentat dar si dezamagit in acelasi timp, gandidu-ma ca fiind aproape de capitala Europei este un loc care ar trebui sa isi respecte blazonul. Probabil ca asta se intampla cu toate locurile "hype" din viata..

Festivalul si potopul de dupa !

S-a terminat festivalul Food for your senses 2013, 17-19 mai 2013 insa nu si pentru noi. Dupa doua zile de la terminarea festivalului pe 21 Mai dupa ce am terminat treaba care o aveam, am trecut prin campingul festivalului. Au fost prezenti aproape 800 de oameni in camping, dupa cum se poate bine vedea majoritatea au considerat ca e mai usor sa iti cumperi un cort nou decat sa il dezansabmlezi pe cel vechi si sa il bagi in punga. Mentionez ca am ajuns pe 21 seara si ca pozele sunt facute la practic doua zile de la terminarea festivalului. Acolo, probabil ca si in zilele precedente membrii ai unor organizatii nonguvernamentale strangeau berea si bautura pentru pertrecerea data de organizatia lor dar in acelasi timp luau corturile si materialele care ar putea fi folosite (ca si: corturi , saci de dormit, scaune, mese, haine). Noi am luat ceva in genul a 70 de beri dar dupa cum se vede si in poze am gasit cu mult peste mie, foarte mult as putea spune.. Erau baxuri intregi de care pustii nici nu s-au atins. Inteleg ca epoca consumerismului a ajuns la acest nivel insa dupa cum a si declansat o discutie pe profilul meu de FB.

                                                                  Corturi intregi lasate in urma

                                                 Imagine de asamblu cu o parte din camping

In jumatatea de ora prin care am perindat prin camp, am gasit dat de diverse articole, printre care din cele mai ciudate: Un casetofon cu CD, o masca de lemn cum au calusarii in Romania, un recipient de bere de la dozator, o orga mare de lemn.

Casetofonul

Orga lui Mambo Shinki 

                                                         Doze si baxuri intregi de bere

Ultimele zile dupa festival a fost crunt, pe langa faptul ca era plin de noroi absolut peste tot a trebuit sa ne organizam sa strangem gardurile, corturile si resturile festivalului. Am avut noroc ca nu m-au implicat in toate treburile “murdare” si ca am avut destul timp liber pentru a ne bucura de Luxemburg.

                                                   Consumerismul adus la apogeu

Datorita conditiilor vitrege, organizatorii au fost nevoiti sa apeleze la niste servicii suplimentare ceea ce a modificat considerabil o buna parte din buget. La fel, deoarece Vineri si Duminica a plouat aproape in continuu, foarte multi oameni nu au fost prezenti cu toate ca aveau cumparate bilete. As fi avut impresia ca acest lucru nu a influentat prea mult finantele, insa metoda principala de venit (vanzarea de bauturi alcolice) a fost afectata la maxim. 

Luxemburg pentru "Food for your senses" !

 Si iata ca am plecat spre o noua aventura. M-am gandit sa scriu in blogul asta cate ceva la indemnul tuturor celor ce ma cunosc. Am realizat ca punerea pe foaie a unor ganduri ma poate ajuta sa imi amintesc cu usurinta lucruri care mi s-au intamplat sau mi s-au parut interesante in calatoria respectiva. Urmand o cale oarecum normala, continutul acestui blog va fi dedicat calatoriilor. De mult aveam gandul asta insa mi se parea o pierdere de timp; sa fiu sincer chiar mananca o gramada de timp, mai ales ca nu am fost niciodata o persoana de profil uman, mai mult m-au atras cifrele si calculele. De cate ori am calatorit in anume loc ascuns si nu am gasit informatii despre cum sa ajung sau la ce sa ma astept,  imi spuneam intotdeauna ca tare s-ar mai bucura si altii sa afle ce marshrutka poti lua din Yerevan catre templul pagan din Garni, cum sa ajungi din Lublin cel mai ieftin si mai usor in Nordul Moldovei sau cum sa iesi cel mai bine la autostop din Barcelona mergand in sud spre Costa Brava. Multe din ele le-am citit de pe situri de specialitate, altele le-am aflat de la prietenii calatori sau surferi dar majoritatea le-am descoperit la fata locului (on the spot). Ar fi frumos sa ma tin sa pot scrie cate ceva din fiecare calatorie macar, dar stiu ca e aproape imposibil. Timpul petrecut intre destinatii il petrec odihnindu-ma iar cel petrecut in locatii prefer sa il utilizez la maxim, mergand, petrecand sau socializand.

 Chiar ma intrebau ieri prietenii mei cand ma intorc, le-am zis ca stiu cand plec dar nu am o data exacta cand ma intorc. Realizez ca cel mai mult imi place sa ma pierd, sentimentul ala care il ai atunci cand mergi printr-un labirint si ii dai de capat. Intotdeauna cand merg intr-un loc nou nu iau la intoarcere acelasi drum pe care am venit. Daca am intr-un oras la dispozitie 6 ore de exemplu, merg cam cat pot intr-o directie primele 3 ore dupa care incerc sa revin la acelasi loc dar ruta sa fie complet diferita. Adrenalina care o ai atunci cand te gandesti ca s-ar putea sa fi luat o directie gresita, atunci cand mai ai putin si pierzi trenul sau avionul, dar nu o faci. Si chiar de ai pati-o, ai flexibilitatea de a alege o alta ruta, de a experimenta ceva nou. Asta cred eu ca inseamna libertate!

 Nu stiu cum s-a transformat articolul asta intr-o marturisire, probabil din cauza ca sunt pe autobuz spre Bratislava si vremea e ploioasa. De pe 8 luna asta voi fi in Luxemburg pentru urmatoarele 3 saptamani. Voi face parte din staff-ul si coordonarea festivalului “Food for your senses” pe intreaga durata a sa. Este un festival de arta, cultura si muzica care iti ofera hrana spirituala pentru simturile tale. Va fi o ocazie foarte buna de a vedea din interior cum se misca organizarea unui astfel de eveniment, care sunt chestiile de interior ale EVS-ului si de asemeni o buna oportunitate de a mai adauga o noua tara la lista de cuceriri. Este un eveniment decent cu foarte multe trupe luxemburgheze si internationale, eu unul insa nu stiu niciuna dar daca vreti puteti arunca un ochi aici : http://www.ffys.eu/ si daca va intereseaza va astept pe la mine ! Festivalul este de pe 17-19 Mai, dar aici am de lucru atat inainte cat si dupa terminarea activitatilor principale.

 Pe mine unul m-a vrajit clipul festivalului http://vimeo.com/53218724?width=640&height=480

 Prost !




ps: Randurile de mai sus au fost scrise ieri pe 7 in autobuz in drumul dintre Viena spre Bratislava. Intre timp am ajuns aici in Luxemburg in Wiltz, vremea este ploioasa si nu se asorteaza deloc cu slapii si pantalonii scurti care i-am adus din Romania !

Rocinha

Una dintre cele mai tari experiente de pana acum si as putea spune "highlightul" ultimei calatorii a fost incursiunea in cea mai mare favela din lume: Rocinha din Rio de Janeiro. Blogul asta a trebuit sa astepte 2 ani ca ceva cu adevarat impresionant sa ma miste sa scriu un articol. Am avut privilegiul sa vad favela pe timp de zi dar mai ales pe noapte. De aici a inceput totul, dupa ce am avut o zi full in oras, ca toate de altfel, urma sa luam cele 1h si 40 de minute autobuzul la intoarcere spre casa, la un moment dat trecem cu autobuzul prin fata favelei unde zaresc un teren de baschet la care jucau ceva tineri autohtoni. Imediat mi-a trecut prin cap ideea de a ramane insa gazda noastra si Oana nici nu doreau sa auda de asta. Cu un entuziasm similar, Pablo, prietenul nostru argentinian se uita la mine si spune "Mergem?" cu un mic imbold coboram din autobuz si incepem aventura noastra in Rocinha. Am luat repede un bat de carne coalho si ne-am indreptat spre teren. Foarte inimosi de altfel, baietii din zona ne-au invitat inautru (terenul fiind intr-o cusca de plasa). Fiind singura disponibila am luat o fata in echipa, Carolina. Trebuie sa fi fost o imagine grozava echipa noastra: eu in sandale, cu singurii 2 albi pe o raza de 1 km si o fata in echipa. In fine, am jucat dar eram cam desculti, de data asta si la propriu si la figurat pentru ca alunecand am decis sa ma descalt de sandale si sa joc in picioarele goale. Ne-am tinut destul de bine de ei probabil si pentru ca nu ne luasera deloc in serios. Am jucat noi cat am jucat dupa care, prietena noastra Carolina ne intreaba daca nu vrem sa vedem orasul din varful favelei. Cum putea refuza o astfel de propunere?! Entuziasti dar totusi precauti (eu cu Pablo eram singurii care stiam engleza deci asta era metoda sigura de a comunica fara sa fim intelesi) ne indreptam spre locul de unde luai mototaxiul pentru varful Rociniei. Fiind o singura strada mai mare pe care puteau circula si masini era singura modalitate de a urca si cea mai convenabila cu moto-taxi. Pentru 2.5 Reali (1Eur) mergeai in spatele unui motociclist pana unde doreai si pana unde puteai de altfel (pentru ca motocicletele mergeau pe strazile in care incapeau), restul fiind un labirint foarte ingust de alei. Ajunsi la capatul strazii am coborat urmand sa intram in labirintul de alei. Majoritatea fiind atat de inguste incat doua persoane nu ar fi putut trece fara sa se fereasca una de alta. Odata intrat in labirint, nu am mai folosit aparatul foto atat de mult, din motive lesne de inteles. Paseam rapid dar cu fascinatie pe alei si totul mi se parea extraordinar, oriunde te uitai, stanga, dreapta, sus, jos vedeai beton, dale sau ziduri de caramida incropite rapid de locatarii aciuati ilegal cu decenii in urma. Nu cu mult dupa ce am intrat pe prima alee, dam de un grup de 4 politisti cu echipament tip interventie care faceau patrula de seara. A fost un adevarat reality check cand am vazut ca in grup de cate 2 (unul cu pusca automata altul cu pistol) la fiecare intersectie de alei securizau zona indreptand armele spre tinta. Toate astea erau deja prea greu de digerat inca de la inceputul aventurii asa ca am decis sa ne indepartam de ei, o alta ipoteza fiind frica ca vom putea fi prinsi in mijlocul unei rafale de foc. Eu unul incepusem sa devin stresat, dar colegii mei de expeditie asigurandu-ma ca in America de Sud asa ceva este la ordinea zilei. Ajungem cumva si la casa Carolinei, unde l-am gasit pe fratele mai mic si o alta matusa. Nu putem sta prea mult deoarece mirosul de igrasie si umezeala apasa greu asupra simturilor mele olfactive. O casa modesta, as putea spune ca la tara cum am vazut in multe alte locuri din Romania. Numai ca aici era in poate unul din cele mai extravagante locuri din lume (Rio de Janeiro). De altfel toate casele sau locuintele de acolo aveau caini sau alte animalute care ajutau la decorul fantastic al zonei. Caini, oi, pisici, capre, sobolani traiau in armonie cu cele 200.000 de oameni din Rocinha. Combinatia de zgomote, muzica si miros ofereau mai multa autenticitate acestui loc. Mergem la primul mirador, de unde vedem un Rio mai mult decat decent, toate obiectivele de maxim interes turistic se vedeau de aici mai bine decat in oricare alt loc din oras iar oamenii astia le aveau pe gratis chiar din fata casei. Mergem apoi catre o margine a favelei urcand si coborand trepte stradute si alei. Acolo gasim un rezervor mare de apa care deservea partii de NE a favelei. Incercam sa ne urcam pana sus pe el insa la jumatate renuntam deoarece descoperim ca treptele de metal erau roase de acid si erau impracticabile. Oricum de la jumatate se vedea aceeasi imagine de vis a orasului si o imagine si mai nemaipomenita a favelei care arata ca un pom de craciun incarcat cu zeci de instalatii. Dupa cautam un barulet unde sa ne stingem setea. Gasim unul mai "safe" patronat de un batranel si nevasta lui. Nu stiu exact cat timp am petrecut acolo insa pot spune ca mi-am dezvoltat capacitatea de a comunica in portugheza nemaipomenit, vorbind cu toate persoanele de acolo. Am aflat cum au venit acum 40 de ani din nordul Braziliei in cautarea unei vieti mai bune, cum au carat si construit de unii singuri casele in care locuiesc si acum, cum arata inainte locul acela si care era proportia oamenilor din favele si ce se inampla cand ploua in Rocinha (e un sistem de canalizare improvizat si toata mizeria se duce pe plaja!!!) care plaja ? Sao Corado ii zice, poate nu va zice nimic dar urmatoarele Leblon sau Ipanema sigur va zgarie ceva cunoscut. Cum se branseaza ilegal la electricitate si cum din cand in cand mai moare cate un localnic. Profitand de ospitalitatea braziliana am incercat cateva feluri de cachaca pe langa berile comandate. Dupa ne-am indreptat spre un nou mirador. Acolo am vazut indianul care se odihnea ( Formatiunea de roci dand impresia ca este cu adevarat un indian care sta culcat pe spate). Nici nu stiu daca mai este cineva in afara de localnici care sa stie asta, probabil ca nimeni nu intra acolo, deoarece am cautat poze pe internet si nu am gasit nicaieri referire la acesta. In drumul nostru spre aceasta ultima locatie am ajuns in una din cele mai salbatice zone din favela. Dalele de beton erau inexistente sau inlocuite cu cate o cada sau chiuveta intoarsa. Sobolanii erau mari cat pisicile si unu era cat pe aci sa treaca peste picioarele mele. Ajunsi pe deal am dat si de o vaca, experienta deosebit de ciudata incat nu am reusit sa ne explicam cum a ajuns ditamai animalul in varful favelei. Ultima oprire a fost intr-un bar/loc dubios la marginea favelei. De data aceasta casa era facuta din lemn si in drum spre ea la intrare erau puse lumanarele. A inceput sa fie si mai dubios cand Carolina ne-a spus expres sa nu facem vreo poza acolo, cu toate ca pana atunci nu abuzasem de aparat. Deschizand usa, vedem ca inauntru e organizat intr-o combinatie de sufragerie si bar cu multi copii stand pe covor in fata televizorului. Iese un tip solid cu dread-uri care aprinde un joint. Curios, tigara trece pe la ceva copii si se invarte in cerc. Foarte de treaba, omu ne explica cum vrea el sa isi faca casa acolo si cum a pus mana pe terenul ala. La un moment dat doreste sa ii spuna ceva Carolinei si se fereste sa fie auzit de noi. Deja nivelul de panica ajunse destul de ridicat si hotaram sa plecam, numai ca nu stiam unde suntem. Din fericire, tipa se dovedeste a fi de incredere si ne duce la aleea principala de unde putem lua mototaxiul pentru intoarcerea la baza favelei. Drumul asta de 3-4 minute ni s-a parut cel mai lung poate din viata. Pana sa ajungem la baza finala si "la civilizatie" ne oprim pentru un Acai si un Xburger pentru a digera informatia primita in ultimele 4 ore de favela braziliana. In sfarsit aproape de 3.30 ne intoarcem cu un autobuz de noapte catre gazda noastra din cartierul Pecincha. Nu stiu cum era acum 2 ani cand politistii nu intrasera in Rocinha dar acum de cand cu Jocurile Olimpice situatia se vrea oarecum sub control, cu toate ca din cele 600 de favele ale orasului Rio, momentan, nici macar jumatate nu sunt ocupate de politie. ps: Printe altele am mai vazut acolo baruri si discoteci, politisti si o minitancheta, pusti si pistoale (tot de la politisti slava domnului).